Valoarea proiectului este de 6,6 milioane euro, iar termenul de finalizare este septembrie 2026.
În cadrul acestui proiect, ICCO Facility Management este responsabilă de dezvoltarea infrastructurii tehnice, asigurând proiectarea și execuția clădirii tehnice, cu o suprafață desfășurată de aproximativ 7.200 mp, precum și suportul tehnic necesar pentru adaptarea soluțiilor internaționale, la cerințele și normele europene și locale, aplicabile în România.
Proiectul, aflat deja în faza de execuție, reprezintă una dintre cele mai importante investiții recente în agricultura modernă din România și va permite producția locală de roșii pe tot parcursul anului.
Noua seră este concepută pentru a integra tehnologii avansate de control al climatului și soluții moderne de eficiență operațională, asigurând condiții optime de creștere indiferent de sezon.
Prin implicarea în acest proiect, ICCO Facility Management își consolidează expertiza în dezvoltarea infrastructurilor complexe și contribuie la implementarea unor soluții inovatoare care susțin modernizarea și competitivitatea sectorului agricol românesc.
