În ediția din 5 martie 2025 a publicației USA Today a apărut un supliment dedicat României. În galeria oamenilor relevanți din politică și business care contribuie la progresul României a fost inclus și Călin Costan, CEO ICCO, alături de managerii generali ai Transgaz, Romgaz, Nuclearelectrica, Transavia, ING. Călin Costan a fost prezentat prin prisma principalei afaceri a ICCO – Parcul Industrial Brașov. ”Expertiza companiei noastre în design industrial și logistică le permite investitorilor să se concentreze pe dezvoltarea afacerilor lor, beneficiind în același timp de asistență personalizată. Dacă este nevoie, compania ICCO poate oferi soluții pentru forța de muncă și ajută la rezolvarea provocărilor operaționale.” – a arătat Călin Costan.
USA Today este un ziar american emblematic și are o audiență de 7 milioane de cititori zilnic. USA Today a publicat acest Raport de țară în contextul parteneriatului comercial semnificativ dintre SUA și România și a dorinței investitorilor americani de a se orienta spre țara noastră.